Duminică 13 septembrie (Hramul Parohiei, Înălţarea Sfintei Cruci)

Lecturi: Numeri 21,4-9; Filipeni 2,6-11; Ioan 3,13-17

Ioan 3,13-17

Şi nimeni nu a urcat la cer decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului. Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică. Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el.

Meditează:

Există 2 sărbători în centrul cărora se află crucea lui Cristos: Vinerea Mare şi sărbătoarea de astăzi, Înălţarea Sfintei Cruci. Însă între aceste 2 sărbători există o diferenţă majoră: în Vinerea Sfântă când celebrăm Pătimirea şi moartea lui Isus pe Cruce, e marcată de o profundă tristeţe şi e însoţită de post şi abstinenţă. În schimb, sărbătoarea de azi are un caracter deosebit de bucurie; în Vinerea mare vedeam în cruce obiectul pe care a murit Dumnezeu, obiect de tortură la care a fost supus Fiul lui Dumnezeu. În schimb, astăzi vedem în cruce semnul care a făcut posibilă răscumpărarea noastră, vedem în cruce expresia cea mai grăitoare a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi oamenii. Am fost mântuiţi prin cruce, am fost salvaţi prin suferinţa unui OM-Dumnezeu nevinovat. Cuvântul cruce poate fi considerat din acest punct de vedere un rezumat al întregii Scripturi, un rezumat al credinţei noastre creştine, dar şi un rezumat a ceea ce înseamnă viaţă de credinţă a noastră.

Vedeţi d-voastră, pentru noi creştinii, crucea are 2 înţelesuri: pe de o parte ea simbolizează iubirea lui Dio faţă de oameni, iar pe de altă parte ia simbolizează suferinţa (de aici şi acel aforism popular: fiecare om are crucea lui în viaţă). De aceea să ne oprim puţin asupra acestui mister al crucii lui Cristos pentru a-l aprofunda şi a vedea care este mesajul pe care ni-l transmite şi nouă astăzi.

La vremea când a murit Cristos, crucea era semnul ruşinii, lemnul infamiei, instrumentul de execuţie rezervat sclavilor şi criminalilor condamnaţi la moarte, după cum astăzi le este rezervată executarea prin împuşcare a criminalilor de război. Drept consecinţă, timp de patru veacuri, adică atâta timp cât a mai fost în vigoare pedeapsa cu moartea prin răstignire, creştinii au evitat să facă din cruce simbolul creştinismului.

Dar iată că în curând crucea, instrumentul infamiei, devine obiectul cel mai preţios din lume. Nu există un obiect înconjurat cu mai multă cinste decât crucea. “Acest obiect dispreţuit – după cum spune sfântul Augustin – de la locurile de execuţie ale tâlharilor a trecut pe capetele, pe coroanele împăraţilor”. Şi noi cinstim crucea. Drept dovadă prezenţa crucilor peste tot: crucea o purtăm la piept, o avem pe perete în casă, cruce pe biserică, cruce în biserică, cruci pe marginea drumului, pădure de cruci în cimitir.

De ce este crucea atât de preţuită de către creştini? Sfântul Paul spune la un moment dat: “Noi trebuie să ne mândrim cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, în care este mântuirea, viaţa şi învierea noastră, prin care am fost mântuiţi şi eliberaţi”. Avem aici un rezumat splendid a semnificaţiei pe care o are crucea pentru creştini. Prin ea am fost mântuiţi, salvaţi în mod miraculos de către Cristos, de Dio. Pentru creştini crucea este simbolul victoriei lui Cristos asupra morţii şi asupra păcatului; creştinii care cred în cruce, care cred în acest mister şi aderă nu doar cu cuvântul, ci practic la acest plan al lui Dio, dobândesc o viaţă nouă, capabilă să dureze, căci atât de mult a iubit…….

Cred că ne-am obişnuit prea mult să auzim aceste cuvinte: cruce, Cristos mort pe cruce, mântuire şamd, încât parcă ele nu ne mai transmit mai nimic. Îmi place foarte mult acel imn cristologic al Sf. AP. Paul în care spune el: Căci Cristos nu a ţinut cu orice preţ să apară egal cu Dio, ci s-a nimicit pe sine… Să ne gândim puţin ce înseamnă acest cuvânt: Dumnezeu. În catehism: Atotputernic, atotştiutor, veşnic… Nu are început nu va avea sfârşit, poate face tot ce voieşte. Ei bine acest Dumnezeu, din iubire pentru noi, se umileşte atât de mult încât aproape că renunţă la identitatea sa de Dio, renunţă am putea spune, la toate acele calităţi… şi lasă omorât de câtre oameni în modul cel mai josnic posibil, pe cruce. Şi toate acestea, să nu uităm le face din iubire, din iubire pentru noi. Să nu uităm că motivul spiritual al morţii lui Cristos au fost păcatele noastre, ale oamenilor: ale mele, ale fiecăruia dintre d-voastră, ale tuturor oamenilor din orice loc şi timp. De aceea este crucea un simbol al iubirii, pentru că ea a devenit pentru fiecare dintre noi o punte pe care putem păşi şi ajunge la Dio. Datorită păcatelor lumii se crease o prăpastie între om şi Dio. Peste această prăpastie se află acum crucea lui Cristos care ne poate conduce la Dio, care ne poate conduce la viaţa veşnică în care sperăm şi pe care o dorim. Ea este imboldul speranţei noastre. Te salut o Sfântă Cruce, singura noastră speranţă.

Iată de ce sărbătoarea de astăzi nu se poate rezuma la o exaltare banală a crucii lui Cristos, nu se poate rezuma la o bucurie superficială pe care să o simţim faţă de faptele minunate pe care Dio le-a săvârşit pentru noi prin cruce. Ar fi mult prea puţin atât. Contemplarea Crucii, a semnului iubirii lui Dio faţă de noi, trebuie să declanşeze în fiecare dintre noi o adeziune re-înnoită faţă de Cristos, un răspuns pozitiv dat invitaţiei lui Cristos: Dacă vrea cineva să vină după mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze. Exemplul lui Cristos care ne-a iubit prin cruce trebuie să fie urmat şi de către noi. Altfel riscăm să denaturăm sărbătoarea de astăzi. Noi, ne luăm crucea şi îl urmăm pentru că el a luat mai întâi crucea pentru noi. Aşadar, trebuie să dăm fiecare un răspuns personal crucii lui Cristos, adică să ne luăm şi noi crucea şi să-l urmăm.

Vedeţi, în general omul de astăzi, mai ales generaţia tânără, fuge de cruce, de sacrificiu, de renunţare. Ne place să avem de toate, să avem cât mai mult şi cât mai multe, dar asta fără prea multe eforturi. Am pierdut pe alocuri sensibilitatea faţă de greutăţi, faţă de renunţarea în favoarea altuia. Suntem tot mai închişi în noi înşine şi ne complăcem în această stare. Ei bine, sărbătoarea de astăzi ne invită să ne deschidem faţă de ceilalţi, să ieşim din egoismul nostru şi să investim în relaţiile cu ceilalţi, ne invită să-l iubim pe Dumnezeu şi pe oameni, dar să-i iubim în adevăratul sens al cuvântului.

Aşadar, Crucea nu trebuie să fie prezentă doar la piept, pe biserici, în biserici, în casele noastre, în cimitire, ci ea trebuie să fie prezentă în primul rând în inima noastră, în viaţa noastră; altfel, ea îşi pierde orice semnificaţie şi devine un simplu obiect decorativ. Crucea trebuie să fie pentru noi un semn al sacrificiului nostru pentru Cristos.

Să învăţăm astăzi de la Cristos, de la crucea lui, valoarea sacrificiului, a renunţării noastre pentru Cristos. Să nu uităm niciodată că am fost mântuiţi prin cruce, şi că suntem şi noi datori ne ducem o cruce. Să nu fugim de ia, ci să o purtăm cu toată responsabilitatea.

Pr. Vasile Petrişor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>