Scout – o scurtă prezentare 

Mişcarea Scout are deja o istorie ce depăşeşte 100 de ani. Originile ei sunt legate de Lord Baden Powell, care în anul 1907 a condus primul său câmp experimental pe Insula Brownsea, ce se află pe Coasta de Sud a Angliei, cu 20 de tineri londonezi din diferite clase sociale.

Prin jocuri, desfăşurate într-un ambient formativ, prin autoeducaţie (= a învăţa din ceea ce faci) şi prin metoda sa specifică aplicată de lideri (care sunt asemenea unor fraţi mai mari ce-i ajută pe cei mici) scoutul are ca ideal de a lăsa lumea un pic mai bună decât a găsită-o.

Prin termenul Scouting (scout = cercetăşie) se înţelege opera şi calitatea de a fi soldaţi de frontieră. În mod simbolic primesc acest titlu tinerii care, asemenea unor soldaţi, se pregătesc la frontierele vieţii pentru a o învinge, formându-şi caracterul, abilitatea manuală, sănătatea fizică şi capacitatea de a sluji.

Baden Powel, fondatorul scoutismului, dând explicaţii despre mişcarea pe care tocmai o iniţia, preciza: „Cineva a afirmat că ceea ce le lipseşte tinerilor este ambientul. Aşadar, noi în Scoutism le propunem un ambient, iar acest ambientnu poate fi altul decât cel pe care Dumnezeu l-a pus la dispoziţie tuturor: câmpul deschis, fericirea, a fi utili altora. Pe parcursul activităţii, acestea sunt prezentate tânărului. Capul însuşi participă la această fericire şi trăieşte bucuria de a fi util altora. El descoperă că face un lucru mai mare decât şi-a dat seama atunci când şi-a asumat munca sa: descoperă, de fapt, că prestează oamenilor şi lui Dumnezeu o slujire care este demnă de o viaţă”.

Aşadar, scoutismul nu este un club sau un grup de agrement ci este o metodă educativă non formală, adică o propunere de viaţă, o orientare alternativă, care, prin tehnici şi metode care îi sunt proprii, vrea să îndrume tânărul la o maturitate umană bogată şi profundă şi să-l iniţieze prin experienţe pozitive şi valide. Scoutismul posedă o mentalitate a sa, un mod al său de a-l vedea pe om bun, cu o personalitate capabilă de progres.

Atâta timp cât calea succesului este legată de fericire, atâta timp cât cele mai importante modele pentru scoutişti sunt sfinţii şi cavalerii, rolul religiei nu poate fi eludat, ci este fundamental în educaţie. Baden Powel explica astfel: „Mi s-a cerut să descriu mai profund ce aveam în minte cât priveşte religia când am înfiinţat scoutul. Am fost întrebat: Cum intră religia? Răspunsul meu a fost că religia nu trebuie să intre, pentru că ea este deja înăuntrul; ea este factorul fundamental care prevalează în Scoutism şi la Ghide”. Aşadar, scoutismul nu poate fi conceput fără a ne raporta la Dumnezeu: „Dacă vrei cu adevărat să parcurgi drumul tău spre succes, adică spre fericire, nu trebuie numai să eviţi să fii înşelat de şarlatanii antireligioşi, dar trebuie să dai un fundament religios vieţii tale” (Baden Powel).

Biserica Catolică a adaptat şi adoptat mişcarea scout. Scoutiştii catolici sunt organizaţi în Conferinţa Internaţională a Scoutismului Catolic (CICS), care include printre obiectivele sale păstrarea identităţii catolice, accentuând aspectele proprii şi bogăţia pe care elementele metodei scout le primeşte de la spiritualitatea catolică. În acest sens, Papa Ioan Paul al II-lea sublinia: „Întâlnirea scoutismului cu credinţa catolică s-a dovedit a fi fecundă ca o şcoală a creşterii pentru creştinii autentici şi ca un izvor de autentică spiritualitate. Evanghelia găseşte întâlniri semnificative între termenii cheie ale scoutismului şi această mişcare ce devine mai iluminată şi mai potenţială când este practicată în experienţa căii bisericeşti”.

În ceea ce priveşte misiunea cercetăşiei în societatea românească (în care mişcarea Scout este prezentă din anul 1991), aceasta poate fi rezumată în efortul de a contribui la educarea tinerilor printr-un sistem de valori bazat pe o Promisiune si o Lege, de a ajuta la construirea unei lumi mai bune, în care oamenii sunt împliniţi ca persoane si joaca un rol constructiv în societate. Această misiune specifică se realizează prin:

1. Implicarea tinerilor într-un proces educativ non-formal, pe toata durata anilor în care se formează ca persoane;

2. Utilizarea unei metode specifice, care face din fiecare, principalul agent al propriei dezvoltări ca persoana încrezătoare, motivată, responsabilă si deschisă;

3. Sprijinirea tinerilor în stabilirea unui sistem de valori bazat pe principii spirituale, sociale si individuale, aşa cum sunt ele exprimate prin Promisiune si Lege.