Spovezi:

Luni, marţi şi miercuri: ora 6.45 şi 15.00.

Luni, în cursul dimineţii, vom vizita bolnavii pentru spovadă şi împărtăşanie de Paşti şi pentru luna Aprilie.

Joi: ora 16.00.

Vineri: între orele 07.00-12.00, apoi începând cu ora 15.00.

Sâmbătă: între orele 07.00-12.00.

Joi, Vineri şi Sâmbătă, în timpul ceremoniilor, nu vor fi preoţi la spovadă.

Vă rugăm insistent să veniţi în timpul zilei la spovadă.

Programul de spovezi se va încheia sâmbătă la ora 12.00.

→ Amintim că cei divorţaţi şi care nu s-au mai căsătorit, pot participa la spovadă şi împărtăşanie numai dacă au cerut şi au primit aprobare de la Episcop. Pentru aceasta se face o cerere care este vizată de părintele paroh şi apoi trimisă la Episcop.

→ Cei care trăiesc în concubinaj nu se pot spovedi şi împărtăşi pentru că este o stare de păcat continuă. Numai când e întreruptă starea de păcat se pot apropia de sacramente. Când nu există hotărârea de a le părăsi, spovada nu este bună. În astfel de cazuri, nu se poate primi dezlegare.
Programul din Săptămâna Sfântă:

Liturghii şi celebrări

Luni, marţi şi miercuri: program obişnuit: 6.45 şi 18.00.
Joi: 18.00: Sf. Liturghie In coena Domini. Dimineaţă nu va fi Sf.Liturghie şi nici program de spovezi, deoarece toţi preoţii vor fi la Iaşi pentru a celebra Liturghia crismei (sfinţirea uleiurilor) împreună cu Episcopii noştri.

→ După Liturghie urmează adoraţia euharistică astfel:

până la ora 20.00: copiii.

20.00-21.00: tinerii.

21.00-22.00:persoanele consacrate şi feciorii de biserică.

22.00-23.00: seminariştii.

23.00-24.00: adoraţia comunităţii parohiale.

→ După ora 24.00: biserica va fi deschisă pentru adoraţie particulară.

Vineri: Patima Domnului se va celebra începând cu ora 18.00. Post şi abstinenţă. În cadrul celebrării este şi momentul adorării crucii care se va face în mod particular la sfârşitul celebrării. În această zi oferta dumneavoastră va fi pentru Ţara Sfântă.

Sâmbătă: Ceremonia Învierii va începe la ora 21.00 urmată de procesiunea în jurul bisericii.

Duminica Învierii: 09:00; 10.30; 12.00; 18.00.

Luni şi Marţi: a doua şi a treia zi de Paşti: 9.00; 10.30; 18.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>