NOAPTE DE VIS…

Noapte de vis… este numită noaptea de Crăciun!

Să însemne oare o noapte pe care ai vrea să o visezi sau o noapte care seamănă cu un vis? Pare frumoasă oricum această imagine de vis. Seducătoare, chiar.

Dar dacă începi să gândeşti mai bine îţi dai seama că intri într-o sferă în care „înoţi” la infinit şi, în acelaşi timp, nu ajungi la nici un final. Ce e cu adevărat un vis? Ce înseamnă să visezi? Din timpuri îndepărtate căutăm semnificaţia viselor, ce ascund aceste mistere, ce forţe premergătoare au?

Dar visele nu sunt doar un mister de descifrat: noi spunem am avut un vis, nu mi s-a întâmplat un vis. Astfel visele devin o acţiune a minţii noastre, a inimii noastre, a voinţei noastre. A visa nu e legat doar de timpul nopţii. Se visează şi ziua, chiar – şi mai ales – atunci când realitatea ne pare o împrejmuire ce trebuie sărită, atunci când este un viitor de construit.

Visele sunt dorinţe – spune Cenuşăreasa – de fericire, adaugă. Şi aici e partea lor delicioasă: visul duce la descoperirea tuturor lucrurilor frumoase care te fac fericit; visul te face să gândeşti că, aproape în mod magic, obstacolele care împiedică atingerea fericirii sunt depăşite, şi, ca în poveşti, finalul plăcut este asigurat. Dar aici se nasc problemele: să fii unul care „visează cu ochii deschişi” nu e totdeauna un compliment favorabil, „ţine-ţi picioarele pe pământ” (ca şi cum ai spune că eşti cu capul în nori) este recomandarea ce vine imediat după. Şi atunci se mai merită efortul? De ce să mai pierdem timpul cu visele? … Şi totuşi o viaţă fără vise e seacă, e lipsită de frumuseţe.

Ne aruncăm, deci, în lumea viselor pentru că ştim că astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie şi de ele. Chiar dacă alţii ne organizează totul, ne spun totul: cum trebuie să ne îmbrăcăm, ce trebuie să mâncăm, cum trebuie să ne distrăm, ce trebuie să folosim chiar şi în baie! Dar oare toate acestea nu ne iau din plăcerea de a trăi şi de a alege? Nu ne împiedică oare să plănuim şi să gândim? Toate acestea nu ne împiedică să ne punem aripi şi să ne lansăm viaţa cât mai sus?

Ni se pare că ar trebui să răspundem cu DA la aceste întrebări, dar nu o să facem aşa. Într-un loc care se numeşte Marele Paradis, nu putem să nu gândim lucrurile mai mari decât sunt ele de fapt. În această perioadă a Crăciunului, scufundaţi în vacanţe, în zăpadă şi în prieteniile atât de frumoase şi gingaşe, noi nu ne putem opri la banalităţile ce ni se propun în fiecare zi. Noi ştim să ne ridicăm mai sus: să vedem dincolo de lungul nasului nostru şi să visăm cu ochii deschişi!

Dacă ne gândim bine, foarte multe dintre revelaţiile extraordinare ale lui Dumnezeu au avut loc în timpul privilegiat al somnului. De ce oare?

Desprins de ceea ce viaţa pământească îmi poate permite să văd, somnul rupe limita şi mă face disponibil să primesc ce e mult prea departe de posibilităţile mele şi de ceea ce pot atinge sau măsura. Visul îmi deschide hotarele şi mă proiectează dincolo de spaţiu şi de timp, mă ajută să mă deschid spre veşnicie şi universal, spre ceea ce e adevărat, cel mai adevărat, realul care nu depinde de puţinul pe care îl am.

Şi Biblia ne oferă câteva exemple:

-         Adam are nevoie să fie scufundat în somn pentru ca să o găsească lângă el pe Eva, gratuitatea lui Dumnezeu care multiplică viaţa şi iubirea sa (Gn 2, 18-23);

-         Noaptea, în vis, Abraham primeşte marile revelaţii din partea lui Dumnezeu şi vocaţia sa de a deveni părintele popoarelor (Gn 15, 1-7);

-         În somn, Iacob contemplă viziunea extraordinară a scării care uneşte pământul cu cerul (Gn 28, 10-22).

Continuând pe aceeaşi linie putem descoperi o multitudine de alte exemple:

Nu e noapte când, Iosif, logodnicul Mariei, este luminat pentru misiunea sa de tată a lui Isus, dincolo de dubiul care îl pusese în crize (Mt 1, 18-25)? Nu e noapte când e îndemnat să îl ducă pe Prunc în siguranţă departe de „atotputernicia” lui Irod (Mt 2, 13-15)? Magii, păstorii, nu sunt oare interpelaţi tot noaptea fie să vină la iesle, fie să se întoarcă pe altă cale? Şi modul acesta a lui Dumnezeu continuă. Nu e în somnul de pe Tabor când cei trei ucenici sunt implicaţi într-o viziune a lui Isus transfigurat, care anticipă Paştele şi învierea sa (Lc 9, 28-36)? Şi Petru, într-un vis, învaţă să se deschidă şi să lărgească hotarele evanghelizării dincolo de grupul evreilor printr-o alegere atentă a familiei păgâne a lui Corneliu (Fap 10). Iar Paul, în viziunea nocturnă a Troiei, decide să-şi extindă misiunea la o nouă realitate a Europei (Fap 16, 9-10). Nu sunt puţine exemplele pentru a aminti că visul este alegerea lui Dumnezeu pentru a oferi o viziune extraordinară a viitorului care cheamă!

Dar cum să trăieşti un vis cu ochii deschişi şi cu picioarele pe pământ, mai ales când ştim că visele sunt specifice vârstei tinereţii!

Un exemplu ni-l poate oferi tânărul Iosif din timpul Patriarhilor, care, în vis, primeşte comunicarea a ceea ce va fi traiectoria vieţii sale (Gn 37, 39-41). Istoria sa ne poate învăţa că a crede într-un vis care ne lansează în perspectivă înseamnă să vezi deja în el o descoperire a lui Dumnezeu pentru viitorul tău şi spre binele şi edificarea ta. Visul nu e imediat clar nici pentru cel care visează nici pentru cei care îl înconjoară. A visa înseamnă a crede în viitorul care nu se vede. Va veni timpul în care tot ceea ce ai visat se va transforma în experienţa slujirii spre binele tuturor. Doar aşa visul face parte din planul lui Dumnezeu. Iosif aşa a făcut în Egipt (Gn 41, 37-49). Şi atunci când cei care ţi-au fost împotrivă vor bate la uşa ta şi îţi vor cere ajutorul, cei care ţi-au fost duşmani şi au căutat să îţi sufoce cel mai frumos vis din viaţă, tu, visătorule, trebuie să fii un om al împăcării, pentru că darul ce ţi-a fost încredinţat este şi pentru ceilalţi. Iosif aşa a făcut cu fraţii săi care căutau hrană în Egipt (Gn 45, 1-15).

Acesta este cel mai frumos lucru care se poate întâmpla într-un vis: să ştii că ai fost ales să presimţi o bucurie care îi priveşte pe toţi şi că roadele acestui vis şi realizarea lui e de nivel amplu, de aceea ţi-a fost descoperit doar în vis. Înseamnă că putem visa, că trebuie să ne dorim să visăm şi să ne dorim împlinirea viselor noastre, să ne construim viitorul chiar din acest moment, cu convingerea că vom întâmpina câteva (sau mai multe) greutăţi înainte de a-l realiza. Noaptea de Crăciun e supranumită NOAPTE DE VIS, iar noi am fost martorii unei revelaţii care a transformat totul şi pe noi…

Nu ştiu de ce am fost predilecţii lui Dumnezeu în această noapte, nici nu e foarte clar planul pe care Dumnezeu vrea să-l desăvârşească prin noi în acest an, însă un lucru ne este cert: Dumnezeu ne-a vorbit. Cuvântul său ne-a interpelat direct şi concret cum nu a mai făcut cu nimeni niciodată. Un cuvânt care devine carne-trup, ca să devină model pentru noi, capabil să relaţioneze.

„Iar celor ce l-au primit, care cred în numele lui, le-a dat puterea ca să devină fii ai lui Dumnezeu!” (In 1, 12).

Iată de ce Noapte de vis! Cel mai mare, cel mai nobil, cel mai frumos vis! Noapte în care, nouă, care eram cu ochii deschişi şi cu picioarele pe pământ, Dumnezeu ne-a spus totul. În acest vis s-a întâlnit planul său şi dorinţa sa infinită: mântuirea, salvarea, iubirea sa cu dorinţa noastră cea mai profundă: fericirea veşnică. Cu siguranţă, pentru a fi realizat, acest vis, va întâlni obstacole, dar ce contează: nimic nu e imposibil la Dumnezeu!

Acest vis ne eliberează umanitatea şi o împinge să-şi realizeze vocaţia universală, ne umple de entuziasmul pe care doar gândul unui viitor extraordinar îl poate da, ne face să simţim că putem transfigura prezentul deoarece vrem cu orice preţ ca viitorul să aducă cu sine împlinirea cestui vis. E nevoie de curaj, e nevoie de generozitate, e nevoie să privim în jur şi să ne unim forţele să ne recunoaştem parte dintr-o comunitate în care ceilalţi nu ne sunt „duşmani” şi nici „concurenţi”.

A visa visul  nopţii de Crăciun înseamnă „să ieşim din noi înşine” şi să ne proiectăm spre ceilalţi, să construim o societate în care te recunoşti şi îţi recunoşti propria responsabilitate. A visa în această noapte înseamnă să faci ceva cu adevărat, înseamnă să ai o atitudine, nu să stai cu „mâinile în sân”… noi nu suntem produsul unei crescătorii de consumatori. Visul din noaptea de Crăciun nu e imaginaţie searbădă, e o paradigma, deoarece, cu ochii foarte bine deschişi, ne ajută să vedem şi să privim conştienţi pe deplin ceea ce putem fi în modul cel mai frumos şi să ne găsim voinţa de a deveni ceea ce trebuie să fim: copiii lui Dumnezeu.

A visa acest vis înseamnă  să şti să gândeşti, să cultivi dorinţe şi să şti să vorbeşti despre ele, să le cunoşti, să le evaluezi să le confrunţi cu alţii. Înseamnă să ai picioarele pe pământ, să fi concret. Poate e contrar „visătorului” care e cu capul în nori, însă a  visa astfel nu înseamnă să trăieşti în vag şi în nedefinit. Înseamnă, mai degrabă să şti să spui ce îţi place şi ce nu, să fii în stare să-ţi exprimi o părere şi chir să o reprezinţi. Poate ideile tale nu vor fi aceleaşi peste zece ani, dar asta nu înseamnă că tu trebuie să aştepţi zece ani ca să ai idei. A visa înseamnă să ai forţa „de a crea o imagine”, să te determini, să iei o poziţie. Înseamnă să ai ceva de spus, să capeţi „un gust”, să nu te aplatizezi, dar să ai ceva totdeauna de realizat.

A visa înseamnă să pui în obiectivele proprii, în lucrurile pe care ţi le doreşti, o scânteie de eternitate, un fragment de nebunie care să permită să gândeşti lucrurile mai mari, să nu te temi de ridicol, de cei care tind întotdeauna să-ţi coboare nivelul. A visa ceea ce Noaptea de vis oferă, înseamnă să ne dăm seama că nu suntem făcuţi pentru acest pământ, că dorinţele noastre cele mai autentice depind de cer, de Dumnezeu. De aceea el a venit şi a rămas Dumnezeu cu noi!

Sr. Silvia Brandiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>