Jubileul familiilor din Parohie

Duminică, 28 decembrie, în sărbătoarea Sfintei Familii, a avut loc, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 10.30, o celebrare deosebită prin care 12 familii au adus prinosul lor de mulţumire lui Dumnezeu pentru cei 25, respectiv 50 de ani, de viaţă de familie. La sfârşitul Sfintei Liturghii unul dintre soţii care au celebrat jubileul de 25 de ani de la cununie, d-l Gheorghe Ianău, a rostit un cuvânt de mulţumire pe care îl redăm mai jos:

„După 25 de ani“, pare a se apropia foarte mult de numele unui roman celebru… Şi noi astăzi, după 25 de ani (cei mai mulţi), alţii după 50 (din păcate mai puţini), am putea să ne gândim la parcurgerea filelor de zi cu zi ale unui adevărat roman de familie, ale vieţii fiecăruia dintre noi prezenţi la această celebrare. Pentru că nimic nu este întâmplător, chiar astăzi psalmul responsorial ne spune: „Domnul Dumnezeul nostru este fidel faţă de legământul său“ şi tocmai de aceea invocând fidelitatea spunem şi noi astăzi: „Preamăriţi-l pe Domnul şi chemaţi numele Lui, vestiţi printre popoare numele Lui“. Câtă bucurie… Au trecut, cu ajutorul Domnului, 25 de ani sau, în cazul altora, 50 de ani. Iată, emoţia momentului ne copleşeşte cu siguranţă pentru că ne aflăm în faţa altarului sfânt al lui Dumnezeu, suntem în mijlocul dumneavoastră, iar alături de noi se află preoţii Parohiei noastre. Am ajuns, după atâţia ani de experienţă familială, să conştientizăm că scopul vieţii oricărui om este acela de a cunoaşte, dar nu orice, ci de a cunoaşte virtutea. Opera binelui, simţul fericirii, Dumnezeu şi numai Dumnezeu sunt pilonii vieţii demne, pe deplin umane. Am încercat şi noi, în toţi aceşti ani, să fim demni de „a sta“ cât mai aproape de Dumnezeu, cât mai aproape de Sfânta Familie: Isus, Maria şi Iosif. Sfânta Familie a fost şi trebuie să rămână si pentru creştinii de astăzi modelul suprem de viaţă spirituală şi familială. Să-i mulţumim Domnului pentru toate, să ne rugăm spunând: Doamne mai ai răbdare cu noi!

Mulţumim părintelui paroh Eugen pentru această zi; mulţumim părintelui vicar Petrişor şi părintelui colaborator Anton, pentru că sunt alături de noi. Ei rămân păstorii noştri de suflet, ei sunt şi vor rămâne în inima noastră.

Vă mulţumim dumneavoastră pentru prezenţă, dar şi pentru că ne-aţi înţeles emoţiile. Mulţumim corului pentru că ne-au cântat şi încântat.

Mulţumim surorilor congregaţiei Maria Bambina şi surorilor de la Parohie pentru tot ajutorul acordat. Şi nu aş putea încheia, ţinând cont că suntem în anul Paulin, fără să invoc elementul cel mai important de care avem nevoie unul fiecare dintre noi în viaţa de familie, în societate, în general, şi în faţa lui Dumnezeu în mod special – este vorba despre dragoste, despre iubire, despre acea iubire curată, creştină (iubirea sfinţită) . Şi cine a vorbit cel mai frumos despre acest lucru dacă nu Sfântul Paul în  Imnul în cinstea dragostei, sau mai exact în elogiul iubirii:

„Şi eu vă voi arăta o cale şi mai minunată. Dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar nu aş avea iubire, aş deveni o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Şi dacă aş avea darul profeţiei, şi dacă aş cunoaşte toate misterele şi toată ştiinţa, şi dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut munţii, dacă n-aş avea iubire, n-aş fi nimic. Şi dacă toată averea mea aş da-o ca hrană săracilor, şi dacă mi-aş da trupul ca să fie ars, dar n-aş avea iubire, nu mi-ar folosi la nimic. Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul [primit]. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată. Profeţiile vor dispărea, limbile vor înceta. Ştiinţa se va sfârşi. Căci noi cunoaştem în parte şi profeţim în parte, însă când va veni ceea ce este desăvârşit, ceea ce este în parte va dispărea. Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil. Când am devenit matur, m-am lăsat de cele copilăreşti. Căci acum vedem ca în oglindă, neclar, dar atunci [vom vedea] faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. Iar acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea.”

Ianău Gherghe

Mai multe fotografii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>