PRESEPIOCel care a realizat pentru prima dată reprezentarea nașterii lui Isus în grajdul din
Betleem (presepiul sau ieslea de Crăciun) a fost sfântul Francisc de Assisi. Totul s-a petrecut pe 25 decembrie 1223 la Greccio, o localitate din Italia. Sfântul Francisc, cu ajutorul unor păstori, țărani, nobili şi călugări locali, a pus într-o grotă o iesle umplută cu paie, alăturându-i un asin şi un bou, pentru ca totul să semene cu grajdul unde s-a născut Isus. Episodul a fost magistral pictat de Giotto într-o frescă care ornează şi acum Bazilica superioară de la Assisi.

Toți locuitorii orașului au venit în jurul fraților și au asistat la Liturghia de la miezul nopții. Erau atât de numeroși, cu lumânări în mână, încât pădurea era luminată ca în plină zi. Liturghia a fost celebrată deasupra ieslei care folosea de altar.
Legenda spune că, deodată, un prieten al sfântului Francisc văzu un prunc în iesle. Părea că doarme… Francisc se apropie, luă copilul cu tandrețe. Apoi pruncul se trezi, surâse sfântului, îi mângâie obrajii și îi atinse barba cu mânuțele!
Prietenul său înțelese că Isus apărea adormit în inimile oamenilor și că Francisc este cel care l-a trezit prin cuvântul și prin exemplul său. Francisc, care asista preotul la altar în calitate de diacon, vorbi atât de bine mulțimii despre nașterea lui Isus și despre ceea ce înseamnă Crăciunul, astfel încât, toți se simțiră umpluți de bucurie. Anul următor, locuitorii din Greccio povestiră cu atâta admirație despre minunăția acelei nopți de Crăciun încât, puțin câte puțin, au început să reconstituie, în grotă sau în alte locuri scena emoționantă a nașterii lui Isus.
Prima iesle neanimată din anul 1280, cu statui care reprezentau scene şi personaje de la naşterea Domnului, se datorează, însă, lui Anolfo di Cambio, sculptor, arhitect şi urbanist. Unele dintre figurine precum: cei trei Magi, Sfântul Iosif, boul şi asinul au ajuns până în zilele noastre şi sunt conservate în cripta Capelei Sixtine de la Santa Maria Maggiore de la Roma. La început ieslele cu figurine din lemn sau din teracotă, dispuse pe un fundal pictat, erau expuse, mai ales, în biserici sau în alte locuri sacre. De abia către jumătatea secolului al XV-lea aceste reprezentări au început să fie montate chiar și în casele locuite, unde materialelor tradiţionale li s-au adăugat ceara şi preţiosul porţelan.
Primele iesle, asemănătoare celor din zilele noastre au apărut în secolul XVI, în cadrul bisericilor, fiind realizate de către iezuiți în Praga. Cu trecerea timpului, tradiția ieslei a intrat și în case, fiind alcătuite din mici figurine din porțelan, ceară sau lemn sculptat, iar în Italia secolelor XV-XVI încep să apară iesle cu personaje, uneori de dimensiuni reale.
Fie ca, ori de câte ori vom privi la ieslea din Betleem, în sărbătoarea Nașterii Domnului care se apropie, să ne aducem aminte că Isus vrea de la noi mai mult decât o iesle sărăcăcioasă și rece: vrea inima noastră caldă, curată și primitoare. Să punem așadar pe primul loc pregătirea noastră interioară și să nu uităm să trecem și pe la scaunul de spovadă, pentru ca să nu ne asemănăm, în sărbătoarea Crăciunului, cu cei care i-au refuzat Pruncului Isus un loc unde să se nască… și să nu spunem: mă voi spovedi, dar nu chiar acum, ci mai încolo, în apropiere de Crăciun, ca să fiu sigur că mă voi putea împărtăși. Un astfel de comportament ar însemna că nu am înțeles și nu am trăit corect timpul sfânt al Adventului, că am fost surzi la Cuvântul lui Dumnezeu care ne cheamă să pregătim calea Domnului și, mai ales, că nu ne dăm seama Cine stă în centrul Crăciunului și pe Cine trebuie să-l primim ca oaspete în inima noastră. Este suficient să ne dăm seama cât de mult ne-a iubit și ne iubește Dumnezeu pe fiecare dintre noi, gândindu-ne la Fiul său care s-a născut într-o iesle sărăcăcioasă și care a îndurat atâtea suferințe pentru mântuirea noastră. Dumnezeu ne iubește nu numai cu vorba… ne-a lăsat atât de multe dovezi ale iubirii sale… Eu cum îmi voi arăta dragostea și recunoștința față de Pruncul Isus ce-mi surâde din ieslea aspră și rece a Betleemului?… M-am pregătit, sau mă pregătesc, pentru un „Crăciun” al luminițelor și al instalațiilor electrice, al petrecerilor zgomotoase, al brazilor și al Moșului cu barbă albă, al stomacului și al divertismentului?… Sau poate m-am pregătit și mă pregătesc pentru adevăratul și unicul Crăciun: acela al Nașterii Domnului, al intrării Fiului lui Dumnezeu în lumea noastră, al intrării lui Dumnezeu în viața mea?…

Pr. Ștefan Bortă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>