În perioada 15-17 februarie 2013, Colegiul „Henri Coandă” Bacău, Parohia „Sfânta Cruce” și Oratoriul „Maria Bambina” au găzduit cea de-a șaptea ediție a Festivalului Național „Ziua Gândului” cu tema „Cei șapte ani de acasă”.

Urmând tradiția începută acum șapte ani cercetașii centrului local „Sfânta Cruce” Bacău, în calitate de organizatori, s-au străduit să aducă ineditul în atenția celor 75 de cercetași participanți la eveniment. Primul lucru care poate fi menționat este că în acest an evenimentul s-a desfășurat în deschiderea Centenarului Cercetășiei în România care va începe în data de 22 februarie. De asemenea, importante modificări au fost făcute și la nivel de organizare, cu acest prilej, mai multe centre locale din zona Moldovei colaborând în susținerea festivalului.

„Ziua Gândului 7” s-a deschis oficial vineri  15  februarie la orele 20 prin prezentarea poveștii și a temei festivalului, urmată de expoziția centrelor locale și un scurt moment spiritual, în jurul orelor 22-23 dându-se stingerea.

Sâmbăta a început cu programul de înviorare, urmat de o scurtă rugăciune ținută de Asistentul Spiritual General – Pr.  Alois Hîrja – și prima rundă de ateliere. Atelierele, desfășurate în corpul B al colegiului „Henri Coandă” sau în Bacău, au fost propuse de către cercetașii centrelor locale Nicolae Bălcescu, Crinii Pașcani, Adormirea Maicii Domnului Pildești, Insula Cercetașilor și Sfânta Cruce. Dintre acestea amintim deja clasicele ateliere de Creativitate, Creație Vestimentară, Bansuri, Provocări, Origami, Bacău Photo Hunting și Teatru (ținut de Corneliu Bulai, membru Familia Kolping), dar și unele inedite și noi pentru festivalul nostru precum atelierul de Clovni, Noduri și Construcții Cercetășești și Reciclare creativă. De asemenea liderii însoțitori au avut parte de un atelier special.

Pentru că tema festivalului a fost „Cei șapte ani de acasă”, în timpul lejer dintre cele două runde de ateliere, cercetașii au avut ocazia să participe la diferite jocuri în curtea liceului și în corpul B, așa numitele jocuri ale copilăriei.  De asemenea, nu a lipsit celebrul Debate Room.

La orele 14 a început cea de-a doua rundă de ateliere, pentru ca apoi să ne deplasăm spre Oratoriul „Maria Bambina” unde Pr. Romeo Horvath a ținut un moment de formare legat de tema festivalului. A urmat Sf. Liturghie și serata culturala în care au fost prezentate roadele atelierelor de clovni, teatru și bansuri.

Ultima zi a festivalului a fost încărcată de semnificații aparte pentru cercetașii prezenți. În cadrul Sf. Liturghii con-celebrate de Pr. Cristian Cherecheș – Asistent spiritual al C.L. Prăjești – și Pr. Marius Adam – vicar al parohiei Sfânta Cruce – opt cercetași ai centrelor locale Nicolae Bălcescu, Hei Gârleni și Sfânta Cruce Bacău au depus promisiunea de temerar, explorator și lider. Conform tradiției, după liturghie a urmat jocul din curtea bisericii și deplasarea la Colegiul „Henri Coandă”, unde Laura Hen a oferit cercetașilor informații despre Centenarul Cercetășiei în România (1913-2013), iar organizatorii au prezentat filmul oficial și final al festivalului, participanții plecând cu același gând … cel de a lăsa lumea un pic mai bună decât au găsit-o… convinși de faptul că împreună pot reuși să înfăptuiască ultima dorință a fondatorului mișcării Scout – Robert Stevenson Smith Baden Powell – și bucuroși că Povestea „Ziua Gândului” continuă…

Eduard Petrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>