După ce am încheiat timpul Crăciunului cu Sărbătoarea Botezul Domnului, viaţa Bisericii este ritmată de un alt timp liturgic numit Timpul de peste an. În această a doua Duminică a timpului de peste an, ne este propus semnul nunţii din Cana Galileii. Acest eveniment are foarte multe aspecte în comun cu viaţa noastră cotidiană. Textul relatează o sărbătoare de nuntă în curs de desfăşurare, o adevărată „adunare” de familie şi prieteni care sunt pe cale să îşi încoroneze visul vieţii lor. La această bucurie participă şi Isus împreună cu mama şi ucenicii lui… Totul pare să fie normal până când cineva îşi dă seama de prezenţa unei dificultăţi serioase: lipseşte vinul!!!

Această particularitate ne-ar putea permite o actualizare a textului: deşi aparent familiile noastre au de toate, constatăm adesea că lipseşte esenţialul pentru a continua bine drumul început. Există multe rele şi dificultăţi care atacă familia din toate părţile, se înmulţesc cărţile, articolele, interviurile şi alte „modele” care lovesc în identitatea familiei, de multe ori zguduind-o până la rădăcini. Din obişnuinţă alergăm continuu căutând remedii. Dar unde căutăm, de la cine cerem soluţii?

Merită efortul să consultăm un expert al problemei: pe Dumnezeu. Ce spune Dumnezeu despre familie? Sfânta Scriptură evidenţiază în mod clar centralitatea familiei în gândirea lui Dumnezeu. De fapt Evanghelistul Ioan numeşte această minune „semn”, adică ne invită să nu privim prea mult la minune, cât mai ales la ceea ce a făcut Isus Cristos. Acolo unde Isus lipseşte, viaţa nu-şi atinge plinătatea! Scopul familiei tinde spre faliment. Familia nu este completă dacă lipseşte Dumnezeu! Şi atunci, iată soluţia… Textul ne spune că „vasele sunt goale”. În faţa acestei situaţii trebuie să recunoaştem că cel mai important lucru este să cerem să fim reumpluţi de prezenţa lui Isus care dă valoare şi sens vieţii şi devine izvor de bucurie şi fericire pentru întreaga „adunare”.

Această pagină evanghelică ne oferă ingredientele care pot schimba modul nostru de viaţă: întâi de toate e nevoie de o convertire personală şi familială la prezenţa lui Isus, trimisul Tatălui pentru fericirea noastră. Apoi e necesară umilinţa prin care ne recunoaştem goi, pentru a ne lăsa umpluţi de harul care provine de la această prezenţă divină în noi şi pentru noi. Numai astfel putem fi întăriţi în credinţă ca să parcurgem drumul propus de Isus: fericirea celor de lângă mine, depinde şi de iubirea şi credinţa mea.

Un rol important în săvârşirea acestei minuni îl are şi mijlocirea Sfintei Fecioare Maria pe lângă Fiul ei: „nu mai au vin”. Ea intervine şi rămâne imagine a Bisericii, care, ca mamă şi învăţătoare, vrea ca toţi oamenii să ajungă să-l cunoască pe Isus din Sfintele Scripturi, Magisteriu şi Sacramente.

Familia este celula de bază a societăţii şi Biserică domestică, adică, familia este o mică Biserică deoarece este locul în care învăţăm primele noţiuni despre Dumnezeu, asimilăm valorile fundamentale pentru viaţă, suntem educaţi la generozitate şi dăruire. De aceea putem spune că Dumnezeu se face cunoscut prin fiecare membru al familiei, dar nu poate fi ignorat nicidecum rolul tatălui şi al mamei. Asemenea Sfintei Fecioare, părinţii trebuie să fie atenţi să nu lipsească vinul iubirii în familia lor şi să ceară lui Isus să fie salvată bucuria, seninatatea, pacea inimii. Câţi copii şi tineri nu ar fi putut evita nenorociri din viaţa lor dacă ar fi avut părinţi după planul lui Dumnezeu?

Pr. Marius Adam

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>