„Şi, în timp ce se ruga, înfăţişarea feţei lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoares-a schimbat la faţă înaintea lor. Şi veşmintele lui s-au făcut strălucitoare” (Luca  9,29).

Ne amintim cu toţii cum apostolii se scandalizează când Isus prevesteşte pătimirea sa. Şi aceasta pentru că ei nu ştiau şi nici nu aveau de unde să ştie ce va urma după moarte. Ei socoteau moartea, ca şi noi uneori, o staţie finală a vieţii pământeşti. Pentru ca Isus să spulbere această părere greşită din inima lor i-a luat pe cei trei apostoli ai săi: Petru, Ioan şi Iacob, şi cu ei a urcat pe muntele Tabor. Aici Isus, le arată strălucirea dumnezeirii sale ascunse, acea nouă omenire care va lua fiinţă după noaptea suferinţei şi a morţii, în zorii dimineţii de Paşti. Isus nu s-a schimbat la faţă numai pentru sine, ca să le arate apostolilor gloria sa, viitorul său. Cu acest „episod”, el a intenţionat să prezinte ce vom deveni noi, împlinirea finală a vieţii creştine. Cu schimbarea la faţă, Isus vrea să consacre întreaga omenire, să transforme întreaga lume şi să „transforme” fiecare persoană, facând-o asemenea trupului său glorios.

După cel de-al doilea Război Mondial în mai multe universităţi americane s-au făcut cercetări îndelungate pentru a se afla care a fost pricina războiului. Învăţaţii aduceau diverse motivaţii pe care le explicau şi care de cele mai multe ori, venea în contradicţie cu altele. Oare ce ar fi răspuns Isus la această întrebare? El ar fi spus că principala cauză a nenorocirii oamenilor precum şi a războiului trebuie căutată în păcat. Cea mai mare primejdie care ameninţă omenirea nu este bomba atomică ci, păcatul oamenilor. În lume atunci va fi pace şi fericire, dreptate şi iubire, când păcătoşii se vor schimba în sfinţi. Şi ca acest lucru să se poată realiza, se impune să nu ne construim bordeie lângă grămezile de obiceiuri păcătoase, să nu ne mulţumim cu noi înşine, ci să dăm ascultare chemării lui Isus şi să mergem după el pe muntele glorificării.

Reflecţie

„Acesta este remediul: să îmi aţintesc privirea asupra Ta, Cuvântule Întrupat, atârnând pe cruce. Când vezi un suflet umil privind spre tine astfel, eşti imediat împins să priveşti spre el, iar efectul privirii tale dumnezeieşti este ca al unei raze de lumină ce cade pe pământ; îl încălzeşte şi îl pregăteşte să aducă roade. Aşa acţionezi Tu, Cuvântule Dumnezeiesc, care prin lumina privirii Tale, îmi purifici sufletul de toată mândria lui, şi îl faci să se consume în focul Tău. Nimeni nu dobândeşte umilinţa dacă nu îşi aţinteşte privirea asupra Ta, Cuvântule, pe cruce”. (Sf. Maria Magdalena de Pazzi)

Rugăciune

Părinte al luminii, în tine nu este umbră de schimbare ci numai plinătate a vieţii şi adevăr nemărginit.

Deschide-ne inimile la glasul Cuvântului Tău şi eliberează-ne de întunericul care ne întunecă vederea.

Vindecă privirea noastră ca să-l putem vedea pe Fiul Tău care ne cheamă să ne căim şi să ne schimbăm inima, El care vieţuieşte şi domneşte împreună cu tine în vecii vecilor. Amin.

Pr. Lucian Adam

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>