O problemă foarte controversată în sânul Bisericii creştine a fost şi este încă: data sărbătorii Paştelui. Astăzi, nu mai puţin ca în trecut, Paştele se sărbătoreşte în lumea creştină la date diferite. Pentru a înţelege principiul conform căruia se fixează data empty tomb 2Paştelui, trebuie să lămurim mai întâi în ce constă deosebirea dintre calendarul civil şi calendarul bisericesc, în centrul căruia se află cea mai importantă sărbătoare a creştinilor, adică Paştele.

Ce este calendarul?

La baza unui calendar stau unităţile de zi, săptămână şi an ce se stabilesc în funcţie de perioada mişcărilor de revoluţie ale Pământului şi ale Lunii. Astfel, fluctuaţiile zi-noapte sunt date de mişcarea Pământului în jurul axei sale.
Gruparea zilelor în săptămâni de 7 zile este indicată de perioada de timp în care Luna trece prin una din cele patru faze.
Luna este perioada în care Luna trece prin cele patru faze. O lună a fost socotită de 29 şi 30 de zile alternativ; două luni lunare, adică două a câte 29,53059 de zile, echivalent cu 59,06118, şi două luni civile, adică 29 plus 30, echivalent cu 59 zile. Rămâne un plus de 0,03059, adică 44′ 2,9′ pentru o lună de zile, plus care trebuie egalat când această diferenţă creşte la mărimea unei zile întregi. După 330 de luni lunare se ajunge la un plus de 0,03059 ori 330 rezultând 1,00947 zile.
Anul lunar este mai scurt decât cursul soarelui, drept urmare în curs de numai 34 de ani o sărbătoare cu caracter de primăvară trecea prin toate anotimpurile. S-a trecut de aceea la anii solari, care arătau la început durata care îi trebuie soarelui pentru a-şi face cursul prin cele 12 constelaţii. Astăzi se ştie că un an este durata de revoluţie a Pământului în jurul soarelui egală cu 365 de zile 5̊ 48′ 45” 8”’ (365,24220 zile).

Sărbătoarea Paştelui la evrei

Termenul ebraic de Paşti (Pesah = trecere) este moştenit de evrei de la egipteni. Evreii, conform Vechiului Testament, numeau Paşti sau sărbătoarea Azimilor sărbătoarea lor anuală în amintirea trecerii prin Marea Roşie şi a eliberării lor din robia Egiptului, sărbătorită primăvara în a paisprezecea zi a primei luni din calendarul lor, numită Nisan (aprilie) sau Abib (cf. Ex 12,6; Lev 23,5-8; Num 9,2-5; 28, 16-17). Această sărbătoare ţinea şapte zile (14 Nisan seara – 21 Nisan seara).
Lunile se înşirau după numărul lor 1, 2, 3, etc., fiecare lună având un semn și o semnificație. După întoarcerea din exil încep să li se dea nume: Nisan (martie-aprilie; semn: berbecul; semnificație: În această lună se aduce jertfa pascală: un miel de familie), Iyar (aprilie – mai; taurul; ultima lună când boul mai paște iarbă pe câmp), Sivan (mai – iunie; gemenii; în această lună a fost dată Tora celor doi gemeni: Moise și Aron), Tamuz (iunie – iulie; cancerul(racul); stelele sunt dispuse în această lună sub formă de rac), Av (iulie – august; leul; Menahul (=Mesia), Consolatorul s-a născut la 9 Av), Elul (august-septembrie; fecioara; lună destinată convertirii: „Întoarce-te, fecioară a Israelului” Ier 31,21), Tişri (septembrie-octombrie; balanța; toate faptele omului sunt cântărite), Mar-Heşvan (octombrie-noiembrie; scorpionul; pământul este însetat ca un scorpion), Kislev (noiembrie-decembrie; săgetătorul; în zilele ploioase curcubeul se vede în nori), Tevet (decembrie-ianuarie; capricornul; caprele merg să pască pe câmp), Şevat (ianuarie-februarie; vărsătorul; fântânile sunt pline și gălețile se revarsă de apă), Adar (februarie-martie; peștii; abundență de pești) şi we-Adar. Anul lor lunar de 354 de zile a fost adus în acord cu cel solar al egiptenilor care avea 365 de zile. Astfel, când primăvara orzul încă nu era copt, pentru ca roadele să poată fi aduse în ziua a paisprezecea ca primiţii la templu în luna de primăvară, evreii intercalau după luna a douăsprezecea, numită Adar, încă o a treisprezecea lună we-Adar. În cazurile acestea prima lună se considera intercalată şi avea 29 de zile, iar a doua, we-Adar, se considera lună regulată şi avea 30 de zile. Anul avea în acest caz 354 de zile plus în că 30, rezultând 384 de zile. Era numit an embolic. În a paisprezecea zi, conform fazelor lunare, cădea luna plină. Cu alte cuvinte, Paştele la evrei era primăvara, în prima lună plină, indiferent în ce zi a săptămânii cădea. După dărâmarea Ierusalimului calendarul ebraic ajunge în dezordine. Observaţiile directe sunt înlocuite cu tabele lunare care sunt defectuoase şi nu mai redau exact vârsta astronomică a Lunii. Pe timpul lui Rabb Hillel II (aproximativ 360) evreii îşi construiesc un calendar fix care are la bază sistemul de intercalare a lunii a XIII-a într-un ciclu de 19 ani (3, 6, 9, 11, 14, 17 şi 19 – azi şi 1, 4, 7, 9, 12, 15 şi 18 – înainte).
S-a mai introdus şi un sistem eronat de a calcula echinocţiile. În baza acestui sistem echinocţiile şi solstiţiile sunt azi aproape cu 16 ani mai târziu decât cele astronomice. În secolele III şi IV diferenţa pentru echinocţiu era de 3-4 zile. Aceasta explică de ce Paştele iudeilor cade din secol în secol mai târziu.

Sărbătoarea Paştelui la creştini

Termenul ebraic de Paşti a trecut în vocabularul creştin pentru că Patimile, Moartea şi Învierea Domnului au coincis cu Paştele evreilor din anul 33. Obiectul sau motivul Paştelui creştin este însă cu totul altul decât al Paştelui ebraic, între vechea sărbătoare iudaică şi cea creştină nefiind altă legătură decât una de nume şi de coincidenţă cronologică.
Pentru a sesiza bine problema care se ridică atunci când este vorba de a fixa data Paştelui, trebuie amintit că această dată este fixată după calendarul lunar şi, prin urmare, ea nu este mobilă ca în calendarul solar. Anul lunar fiind mai scurt decât cel solar trebuie ca la anumite intervale să i se adauge o lună. Aceste intercalări aduc schimbări în raportul dintre 14 Nisan şi calendarul solar. Se pune problema de a găsi perioada acestor schimbări, adică un număr de ani solari astfel încât termenii pascali (1-14 Nisan) să revină Resurrectionîn aceeaşi ordine, în aceeaşi zi a calendarului solar, această perioadă numindu-se ciclu pascal, şi o serie de termeni pascali fixaţi dinainte, tabelă pascală. Deci problema este fixarea datei sărbătorii Paştelui după calendarul solar.
Numirea de Paşti a fost aplicată de primii creştini comemorării anuale a Cinei celei de Taină, carea avea loc în seara zilei de 13 Nisan, sau în Joia dinaintea Duminicii Învierii. Ea consta dintr-o masă rituală, care imita Cina la care au participat apostolii şi Cristos, fiind însoţită de primirea sfintei Împărtăşanii. Apoi această comemorare a Sfintei Cine a trecut la comemorarea morţii şi învierii Domnului.
Încă de la începutul secolului al II-lea au existat în Biserica primară mari diferenţe regionale în ceea ce priveşte data sărbătoririi. Creştinii din Asia Mică, urmând tradiţia moştenită – considerau ei – de la sfinţii apostoli Ioan şi Filip, celebrau la aceeaşi dată cu evreii (14 Nisan), indiferent de ziua săptămânală în care ar fi căzut aceste date. Aceştia vor fi numiţi quatrodecimani. Dar cei mai mulţi creştini, şi anume cei din părţile Apusului, din Egipt, din Grecia şi din Palestina, bazându-se pe faptul că Isus a înviat într-o zi de duminică, urmând o tradiţie lăsată de sfinţii apostoli Petru şi Paul, sărbătoreau Paştele în duminica următoare după 14 Nisan. Nu se ştie când creştinii din Asia au acceptat practica romană, însă este sigur că după secolul al III-lea quatrodecimanii vor fi din ce în ce mai puţini, dispărând cu timpul. Erau şi creştini (prin Galia) care serbau Paştele la dată fixă: 25 martie sau chiar la 27 martie.  Aceste diferenţe cu privire la data serbării Paştelui au dat naştere la serioase discuţii şi controverse între adepţii diferitelor practici, discuţii care erau să ducă chiar la adevărate schisme între unele Biserici, mai ales în cursul secolului II.

O primă uniformizare a datei celebrarii Paştelui a încercat să introducă Conciliul I din Niceea (325), unde se discută dacă pentru fixarea datei Paştelui trebuie să se ţină cont de calculul evreilor, precum o făceau creştinii din Antiohia sau cum se practica în celelalte părţi, independent de evrei: Roma, Alexandria etc., fiind admisă de toţi duminica. Ca regulă generală pentru data Paştelui au adoptat practica cea mai generală. Pentru data Paştelui trebuia să se ţină cont de următoarele:
1) Paştele se va serba totdeauna duminica;
2) această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară (aşa calculau şi iudeii data Paştelui, de care era legată data Paştelui creştin);
3) când 14 Nisan (sau prima lună plină de după echinocţiul de primăvară) cade duminica, Paştele va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se serba odată cu Paştele iudeilor, dar nici înaintea acestuia.
Sinodul din Niceea a mai stabilit că data Paştelui din fiecare an va fi calculată din vreme de către Patriarhia din Alexandria, deoarece aici era foarte dezvoltată ştiinţa astronomiei, iar aceasta o va comunica, la timp, şi celorlalte biserici creştine.
Regula de mai sus era folosită de toţi, iar Paştele ar fi trebuit să fie celebrat la aceeaşi dată. În realitate însă, discrepanţele au continuat şi în secolele următoare. Acestea erau datorate modului de calcul al celor trei termeni enumeraţi mai sus.
Calendarul pe care l-a urmat Biserica primară a fost cel cunoscut în imperiul greco-roman. Acesta a fost introdus oficial de către Iulius Caesar în anul 46 î.C. Cu ajutorul astronomilor egipteni din Alexandria, Caesar a hotărât că adevărata durată a anului este de 365 de zile şi 6 ore (timpul necesar soarelui pentru a face o rotaţie completă pe cer). A decretat ca anul civil să fie de 365 de zile şi o dată la patru ani trebuia să fie un an bisect de 366 de zile. Între anul civil întocmit de Caesar şi cel solar era o diferenţă de 11 minute şi 14 secunde, care în 128 de ani ducea la aproape 24 de ore diferenţă. Ar rezulta în anul 1920 o diferenţă de 15 zile. În realitate discrepanţa este de 13 zile, lucru datorat unei greşeli care s-a produs după moartea lui Caesar (44 î.C.). Urmaşii lui nu prea îi înţeleseseră intenţia aşa încât a fost socotit an bisect tot al treilea în loc de al patrulea an. În anul 8 d.C. prin intervenţia lui Augustus se impune calendarul iulian în mod corect.
Data Paştelui poate varia într-un interval de 35 de zile, între 22 martie şi 25 aprilie. Din pricina echinocţiului de primăvară, care nu era fixat pretutindeni la aceeaşi dată, şi din pricina imperfecţiunilor fatale legate de calculul astronomic al vechiului calendar iulian, nici după sinodul din Niceea n-au încetat deosebirile între diferitele regiuni ale lumii creştine, în ceea ce priveşte data serbării Paştelui.
Datorită greşelii de mai sus, în secolul XVI diferenţa era de 10 zile, iar azi de 13 zile.
Întrucât, după cum s-a văzut deja, Paştele depindea de calendarul lunar, problema care se punea era aceea de a găsi un număr de ani solari (perioadă astfel încât termenii pascali să revină în aceeaşi ordine, în aceeaşi zi a calendarului solar). O asemenea perioadă se numeşte ciclu pascal.
Încă din timpul lui Hipolit Biserica Romei folosea un ciclu de 16 ani care o lua înainte cu trei zile faţă de calendarul iulian. Apoi a folosit un ciclu pascal de 84 de ani care o lua înainte cu 1 şi şase ore. Ca atare, faţă de Orient, Paştele se celebra la o dată diferită. În plus, la Roma, până în 343, echinocţiul se considera după calendarul vechi iulian, la 25 martie, în timp ce la Alexandria era la 21 martie. De asemenea, dacă luna plină pascală cădea într-o zi de sâmbătă, Paştele nu se celebra decât cu două duminici mai târziu la Roma, spre deosebire de Alexandria care celebra Paştele a doua zi. Apoi, conform unei tradiţii vechi, creştinii romani nu celebrau niciodată Paştele după 21 aprilie (ziua fondării Romei).
Diferenţe existau şi faţă de Biserica din Galia sau din Insulele Britanice, unde uneori se foloseau alte cicluri pascale (532 de ani, combinaţie a ciclului lunar de 19 ani cu cel solar de 28 de ani) şi alte date pentru echinocţiu şi luna plină.
Uneori, se putea întâmpla ca în întreaga lume creştină Paştele să fie celebrat la trei sau patru date diferite în acelaşi an. După lungi eforturi, atât din partea Occidentului (papa Leon cel Mare, Dionisie cel Mic etc.) cât şi din partea Orientului (sfântul Atanasie, sfântul Ciril din Alexandria etc.), către începutul secolului al IX-lea, în întreaga Biserică creştină, Paştele începe să fie celebrat la aceeaşi dată, urmând ciclul pascal de 19 ani după schema alexandrină. Până în secolul al XVI-lea, opt secole de-a rândul, Paştele s-a celebrat la aceeaşi dată.

Reforma Gregoriană

În calcularea datei Paştelui se urma, după cum am văzut, un calendar care avea eroare de o zi la 128 de ani. Această eroare modifica cu trecerea timpului corespondenţa între luni şi anotimpuri. Mai mult, Paştele nu mai era celebrat după datele reale, deoarece echinocţiul de primăvară era considerat din calcule mai târziu.
În secolul al XVI-lea, diferenţa dintre echinocţiul real (astronomic) de primăvară şi cel ipotetic (21 martie al calendarului iulian) ajunsese la zece zile, ceea ce făcea ca data Paştelui să se calculeze greşit. Pentru a evita aceste inconveniente, această greşeală a calendarului iulian a fost îndreptată în Apus prin reforma gregoriană a calendarului, realizată sub papa Grigore al XIII-lea, la 1852, cu concursul astronomului italian Luigi Lilio. La 24 februarie 1582 papa Grigore al XIII-lea, la indicaţiile unei comisii de astronomi, realizează o reformă a calendarului iulian prin bula „Inter gravissimas”. Această reformă hotărăşte ca după joi, 4 octombrie, să urmeze vineri, 15 octombrie (eroarea ajunsese la 10 zile). Pentru a evita pe viitor eroarea calendarului iulian decretează ca anii bisecţi seculari să nu fie decât cei divizibili cu 400 (adică 1600; 2000; 2400 etc). În felul acesta anul gregorian se apropie mai mult de anul tropic solar, dar calendarul astfel reformat are totuşi o eroare de o zi la 3326 de ani.

Ciclul lunar de până acum, în urma suprimării celor 10 zile din calendarul iulian, a trebuit să sufere modificare. Cu această ocazie ciclul lunar a fost pus în acord şi cu Luna de pe cer. Am văzut că la 310 ani ciclul lunar rămânea în urmă faţă de calendarul civil cu o zi. Acum, după 1257 de ani de la Niceea, era în urmă cu 4 zile. S-a alcătuit astfel un nou ciclu lunar.
Cum nici pe viitor nu se puteau suprima fazele lunare de pe cer s-a hotărât că, ori de câte ori în calendarul gregorian se va suprima câte o zi, vor trebui să intervină următoarele modificări:
- epactele lunare pentru ziua de 1 ianuarie a noilor ani seculari se vor micşora cu câte o zi (ex: în 1700 vârsta lunii a fost redusă pentru ziua de 1 ianuarie de la 1 la 0).
- după fiecare 300 de ani epactele (vârsta Lunii) din tabelele pascale să fie sporite cu o zi (pentru prima dată o egalare lunară a avut loc în anul 1800 când s-au împlinit mai bine de 300 de ani de la data reformei gregoriene; viitoarele egalări vor fi în 2100, 2400, 2700, 3000 etc.).
Atunci când o egalare solară coincide cu egalarea lunară, egalările lunare se anulează reciproc şi epactele lunare rămân neschimbate (ex: 1800).
Aceasta din cauză că diferenţa de 10 ani, abia după acest timp se urcă iar la suma de 310 ani şi constituie din nou o diferenţă de o zi, care va trebui egalată la timpul său.
Cu privire la tabelele lunare ale calendarului gregorian notăm că epactele lunare din diferitele serii ale tabelelor lunare pot să varieze în cursul veacurilor numai cu 1-30 pentru că lungimea unei lunaţiuni este de cel mult 30 de zile. Un număr de 30 de serii de epacte lunare vor fi deci suficiente pentru totdeauna. Ele vor reveni la prima tabelă după un răstimp de 303.300 de ani, socotiţi de la 1582.
Îndreptarea calendarului prin reforma gregoriană a fost aplicată treptat în cursul secolelor XVI şi XVII şi va fi acceptată încetul cu încetul de toate Bisericile şi statele occidentale, chiar şi de protestanţi. Bisericile orientale, deşi au sesizat erorile, nu le vor accepta pentru motive de ordin confesional, socotind-o o unealtă disimulată a propagandei şi a tendinţei catolice de prozelitism, menţinând mai departe calendarul iulian, care de aici înainte se va numi calendar pe stil vechi. Cu timpul, diferenţa dintre cele două calendare, care la sfârşitul secolului al XVI-lea era de 10 zile, a continuat să crească, încât după 1900 ea a ajuns să fie de 13 zile.
Începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea şi până după primul război mondial, stilul nou a fost adoptat oficial în viaţa civilă din toate statele popoarelor ortodoxe, Bisericile însă rămân tot la cel iulian. În 1923, reprezentanţii de la Conferinţa Bisericilor Ortodoxe de la Constantinopol propun schimbarea calendarului liturgic. Biserica constantinopolitană, antiohiană, română, albaneză, bulgară, greacă, cipriotă şi cehoslovacă trec la reformarea calendarului iulian. Bisericile rusă, ierusalimiteană, sârbă şi gruzină rămân în continuare cu acelaşi calendar vechi iulian.
Biserica Ortodoxă Română adoptă în 1926 un calendar numit „iulian îndreptat”, aproximativ ca cel gregorian, cu diferenţă că reduce eroarea la o zi la 45000 de ani faţă de cel gregorian care avea eroarea de o zi la 3326 de ani. Suprimă 13 zile din calendar, iar peInvierea viitor face ca anii seculari să fie obişnuiţi, excepţie cei care împărţiţi la 9 dau rest 2 sau 6 (2000, 2400, 2900).
La 17 iulie 1948 reprezentanţii Bisericii Ortodoxe, adunaţi la o conferinţă la Moscova pentru aniversarea împlinirii a 500 de ani de la obţinerea autocefaliei de către Biserica Ortodoxă Rusă, au semnat o rezoluţie în problema sărbătorii Paştelui la aceeaşi dată de către toate Bisericile din lume. Această rezoluţie prevede pentru fiecare Biserică Ortodoxă obligaţia de a sărbători Paştele după stilul vechi iulian, respectând canonul pascal alexandrin.

În mod practic: pentru anul 2014, echinocţiul de primăvară fiind la 20 martie, prima lună plină după echinocţiu cade pe 15 aprilie. Următoarea duminică după luna plină este 20 aprilie când sărbătoresc Paştele creştinii catolici, protestanţi şi Bisericile ortodoxe din ţările cu majoritate catolică sau protestantă. Ortodocşii, folosind calendarul iulian, vor avea echinocţiu pe 20 martie + 13 = 2 aprilie. Luna plină va fi pe 15 aprilie + 5 = 20 aprilie, data Paștelui și în Biserica Ortodoxă. Anul următor, Paştele va fi la catolici pe 5 aprilie, iar la ortodocşi pe 12 aprilie. Următoare dată când Paștele va fi sărbătorit împreună cu frații ortodocși va fi pe 16 aprilie 2017, după care va trebui să mai așteptăm încă 8 ani pentru a sărbători împreună Învierea Domnului, în anul 2025 pe 20 aprilie. Atunci când, după echinocţiu, luna plină cade luni sau marţi, după 3 aprilie, Paştele este împreună deoarece până sâmbătă rămân 5 zile – eroarea ciclului lunar.

Pr. Ștefan Bortă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>