Educarea la credinţă este o necesitate generală şi permanentă care are în vedere pe toţi, tineri, adulţi, copii, începând chiar cu cei care participă mai intens la viaţa şi la misiunea Bisericii.

Obiectivul fundamanetal al catehezei în numele Bisericii este acela de “a educa la gândirea lui Cristos, a vedea istoria aşa cum o vede el, a judeca viaţa aşa ca el, a alege şi a iubi cum a făcut el, a spera precum învaţă el, a trăi în el comuniunea cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Într-un cuvânt, a nutri şi conduce mentalitatea de credinţă” (CEI, Il rinnovamento della catechesi, n. 38. ).

Acest obiectiv se realizează doar printr-un constant proces de racord între credinţă şi viaţă, în care cuvântul lui Dumnezeu apare ca o deschidere spre problemele proprii şi ca un răspuns la aceste probleme.

Vârsta tinerilor trebuie ajutată să depăşească riscul disociaţiei dintre credinţă şi viaţă. Tinerilor nu le lipseşte neapărat curajul de a afirma credinţa în Dumnezeu cât mai ales capacitatea de a-l face prezent pe Cristos în ambientul vieţii şi a sferei personale, în hotărârile şi alegerile efective de fiecare zi. Educarea la credinţă prin cateheză vrea să-i ajute pe tineri astfel încât forţa întâlnirii cu Evanghelia lui Cristos să iradieze momentele decisive în care ei maturizează propria capacitate de a iubi, să intre în lumea muncii, să devină tot mai corresponsabili de viaţa familiară, să se deschidă spre problemele de dreptate socială şi chiar spre un angajament politic critic şi just.

Tinerii nu sunt condideraţi pur şi simplu doar obiect al misiunii Bisericii. Ei sunt subiecţi activi, protagonişti ai evanghelizării direct implicaţi în reînnoirea socială deaorece tinereţea «nu e doar o perioadă anume care corespunde unui determinat număr de ani, ci e un timp dat de Providenţă fiecărui om ca o datorie în timpul căruia el să caute, aşa ca tânărul din Evanghelie, răspuns la întrebările fundamentale; nu doar un sens pentru viaţă, ci şi un plan concret pentru a-şi construi viaţa».

Prin tineri, Biserica este tânără, este înviorată de entuziasmul lor, iar lumea simte speranţa care traversează Biserica prin mărturia tinerilor din orice timp sau loc.

Tinerii, prin momentele de cateheză, sunt invitaţi în mod direct să stea faţă în faţă cu ei înşişi, cu ceilalţi, cu lumea din jur.

Nevoia de a se confrunta cu cineva pentru a-şi defini propria identutate îl duce pe tânăr la o lărgire a relaţiilor interpersonale şi la intensificarea potenţialităţilor afective printr-o deschidere spre lumea nouă care i se oferă.

Cateheza îi ajută pe tineri să experimenteze credinţa ca pe un dar care le-a fost dăruit pentru ca să fie trăit împreună, pentru o viaţă nouă, pentru a marca în mod pozitiv şi profund nu doar viaţa personală ci şi sociatatea şi istoria, acolo unde ea se construieştec zilnic: familie, şcoală, universitate, muncă, timp liber, raporturi de prietenie, activităţi diferite.

De aceea ni se pare urgent, important şi de-a dreptul curajos să creăm «un loc» pentru experienţa de credinţă şi de educare la credinţă unde tinerii să se poată confrunta cu întrebarea  esenţială:

«unde vreau să-mi caut fericirea, în idolii prezentaţi de societatea consumismului şi ai plăcerii sau în câştigarea unei libertăţi interioare…în angajamentul îmbunătăţirii destinului celorlalţi sau în atitudini parazitare?»

«ce vreau să fac din viaţa mea? Voi permite ca scepticismul să mă îndepărteze de adevăratul sens al existenţei?».

Angajamentul cel mai greu şi delicat în drumul tinerilor este cel de recuperare a dimensiunii religioase adesea confundată doar cu o pură propunere morală.

Pericolul de a se lăsa manipulaţi nu poate fi trecut cu vederea: e nevoie de luciditate, sens critic şi multă voinţă de determinare. Şi totuşi, încrederea în viitor nu se bazează doar pe aceste atitudini, atât de fragile în timpurile noastre: încrederea trebuie pusă în Dumnezeu care ne iubeşte şi deschide toate căile libertăţii. Prin Isus, care «liber în fidelitatea faţă de Tatăl» şi Duhul Sfânt ni se oferă posibilitatea să parcurgem «harta iubirii» şi să ne orintăm viaţa sub semnul ascultării şi al bunăvoinţei paterne a lui Dumnezeu- Iubire.