Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,
încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică. 
(In 3,16)

Unul dintre supliciile cele mai crude inventate de persani a fost răstignirea, privită de către romani, cei care au făcut-o populară în toată lumea, ca fiind o pedeapsă așa de umilitoare și vrednică de dispreț, încât era rezervată numai ca o condamnare ce trebuia aplicată Isus 2sclavilor și străinilor, pentru delicte foarte grave, cum ar fi omuciderea, trădarea sau revolta.

Ce anume făcea răstignirea așa de teribilă? Condamnatul, aflat pe lemnul crucii, era „obligat” să țină brațele cu deschiderea cea mai mare posibilă, adică în tensiune, iar din această cauză mușchii pieptului comprimau aerul în plămâni și îl împiedicau să iasă afară. Astfel avea loc o sufocare progresivă, asemănătoare strangulării. Răstignirea nu a fost singurul supliciu pe care l-a îndurat Isus. Pe când se ruga în grădina Ghetsemani, fiind stăpânit de o emoție puternică, de neliniște și frică, „sudoarea lui, care cădea pe pământ, s-a făcut ca picăturile de sânge” (fenomen cunoscut în literatura medicală sub numele de hematidroză). În loc să fie supus unei îngrijiri medicale, așa cum s-ar fi cuvenit, chiar în acea noapte el a fost obiectul unei serii îngrozitoare de chinuri fizice și psihologice, astfel încât moartea sa a fost mai rapidă decât se aștepta.
În aceeaşi noapte Isus a fost arestat într-un mod neașteptat și jignitor, iar cei care îl păzeau l-au supus la o serie de umiliri, după cum găsim relatat și în Evanghelii: „Unii au început să-l scuipe și, acoperindu-i fața, îl loveau, spunându-i: Profețește!” (Mc 14,65). Aceste chinuri au provocat cu siguranță o daună chipului și capului lui Isus.
În dimineața care a urmat acestor fapte, guvernatorul Ponțiu Pilat l-a condamnat la moarte, dar nu înainte de a fi biciuit, după obiceiul roman.
Biciuirea s-a făcut în public. După ce l-au dezbrăcat pe Isus, romanii i-au legat mâinile și i-au ridicat brațele, ca să nu-și poată acoperi nicio parte a trupului, încât să pareze sau, cel puțin, să amortizeze loviturile grave ale biciului, dar și pentru că, în cazul în care venea pe neașteptate un șoc, el să nu cadă la pământ. Instrumentul biciuirii avea la capătul celor două sau trei șuvițe de piele, lungi de circa 50 de cm fiecare, două bile mici de plumb, astfel încât erau aplicate lovituri sfâșietoare și tot mai dureroase pe piele și oase.

Câte lovituri de bici a primit Isus? Autoritățile ebraice îi pedepseau, de obicei, pe răufăcători cu maximum 39 de lovituri. Isus însă a fost biciuit nu de evrei, ci de romani. De vreme ce obiceiul roman nu limita numărul de lovituri, călăii săi l-au lovit cât au voit, sau până când au obosit, având totuși grijă ca să nu moară, deoarece obiectivul lor era răstignirea.
Biciuirea nu numai că a dăunat părții externe a lui Isus, dar și organelor interne și astfel, lăsat fără forțe și fără resurse de vreun fel, Isus, probabil că și-a pierdut cunoștința și s-a prăbușit, descurajat, sub greutatea acelei serii absurde de lovituri.
După biciuire, soldații romani au pus pe capul lui Isus o coroană de spini, care i-a acoperit în întregime porțiunea craniană, ca o adevărată cască, nu doar ca un simplu cerc de spini. După ce a fost astfel încoronat, călăii „îi luau trestia din mână și îl băteau pe cap” (Mt 27,30), așa încât acea cască de spini să se poată înfige și mai mult în pielea craniană.
După aceea, călăii au pus crucea pe umerii condamnatului, dar nu toată greutatea crucii (așa cum arată picturile din toate timpurile), ci numai brațul orizontal, numit patibulum, care avea o greutate de circa 40 de kg. Între timp, stâlpul vertical, numit stipes, era deja pregătit și înfipt în pământ la locul execuției.
Deoarece lemnul de care era legat Isus îl împiedica să se sprijine, a căzut uneori, în mod violent, cu fața la pământ, ceea ce i-a provocat noi răni și contuzii și, deci, o durere reînnoită.
De la locul unde a fost rostită sentința condamnării la moarte și până la locul răstignirii, Isus a parcurs circa 500 de metri. Pe parcursul drumului însă, lemnul dur și plin de așchii pe care îl purta deasupra, au mărit din nou durerea, astfel încât, slăbit de puteri peste orice limită umană rațională, soldații au obligat pe un anumit Simon din Cirene să ia asupra sa greutatea acelui patibulum.
Ajuns la locul răstignirii, Isus a fost despuiat de hainele sale și răstignit complet gol, conform obiceiului roman (nu acoperit cu o fâșie de pânză în zona șoldurilor, așa cum prezintă, de obicei, cu pudoare legitimă, crucifixele noastre și toate reprezentările picturale).
Existau două moduri de a răstigni un condamnat: legându-i brațele cu funii, sau pironindu-le de lemn la încheieturile mâinilor. Isus însă a fost răstignit în cuie: ca și cum nu ar fi fost suficiente violențele pe care le-a îndurat, cel puțin zece/douăsprezece ore de tortură.
Cuiele au fost bătute nu în palmele mâinilor, așa cum reprezintă de obicei artiștii, ci în punctul de încheietură dintre mână și antebraț, acolo unde se află un grup de oscioare, puternic și rezistent, capabil să susțină o greutate așa de mare. În acel loc a fost rănit nervul median, unul dintre cele mai sensibile din corpul uman, provocându-i lui Isus o durere îngrozitoare și un probabil început de infecție tetanică.
După ce lemnul orizontal al crucii a fost fixat de cel vertical, i-au fost pironite lui Isus și picioarele, înfigând cuiul între al doilea și al treilea os al metatarsianului. Operațiunea era așa de simplă, încât era suficientă o singură lovitură de ciocan, însă durerea pe care a provocat-o trebuie să fi fost de o violență nemaiauzită.
Astfel răstignit, Isus a fost cuprins pe neașteptate de asfixiere, care, împreună cu alte complicații, au dus la moarte.
Pentru a nu se sufoca rapid, era necesar ca el să ușureze greutatea trupului care atârna de brațe, folosind picioarele ca punct de sprijin. Astfel el putea să ridice un pic trupul, să ușureze un pic presiunea asupra mâinilor și să respire o clipă, însă durerea provocată de cuie asupra picioarelor era insuportabilă, încât îl obliga să cadă din nou, fără vlagă. Atacurile de asfixiere se acumulau fără încetare, astfel încât, timpul în care Isus a rămas pe cruce a depins de rezistența sa la acel efort pentru a se putea ridica să respire și imediat să revină la starea de epuizare.
Agonia pe cruce a durat trei ore, dar, cu siguranță, au părut o veșnicie. Când au venit soldații să coboare trupurile celor trei răstigniți, au zdrobit numai gambele celor doi răufăcători de lângă Isus, pentru că pe el moartea îl scutise de orice altă violență.
Evanghelistul Ioan ne relatează că în acel moment un soldat i-a străpuns coasta cu o suliță „și, imediat, a ieșit sânge și apă” (In 19,34). Studiile medicale de astăzi au confirmat acest fapt, spunând că datorită biciuirii îndurate de Isus cu câteva ore înainte de moarte, s-a produs o hemoragie în cavitatea pleurei, adică între coaste și plămâni, iar poziția rigidă a trupului pe cruce a favorizat această separare între cele două lichide.
Cu acest ultim detaliu, evangheliile termină relatarea răstignirii Domnului. Deși ele nu ne spun despre chinul pe care l-a îndurat Isus pentru mântuirea noastră decât: „Și l-au răstignit”, fără alte detalii, totuși, studiile medicale și istorice examinate (mai ales studiile făcute pe giulgiul, în care se consideră că a fost înfășurat trupul lui Isus), ne ajută să ne dăm seama câtă tortură, câtă violență, câtă cruzime este cuprinsă în acele puține cuvinte. Dar să nu uităm că, în primul rând, Isus și-a dat viața pe cruce din iubire față de noi, după cum el însuși afirmă: „De aceea mă iubește Tatăl, pentru că îmi dau viața pentru ca s-o iau din nou. Nimeni n-o ia de la mine, ci eu o dau de la mine însumi. Am putere să o dau și am putere să o iau din nou” (In10,18). Să prețuim așadar cum se cuvine tot ceea ce a făcut Isus din iubire față de noi. Amin.

Prelucrare de Pr. Ștefan Bortă,
după Pr. Ariel Álvarez Valdés,
Ce știm despre Biblie, vol.VII.

One thought on “Care a fost cauza morții lui Isus Cristos?

  1. Dureros pentru un cititor sa afle aceste detalii despre suferinta pe cruce a Domnului nostru Isus Cristos, Pentru a nu ne intrista si a nu cadea in spaime, Biblia pune accentul pe roadele acestei suferinte, si ne cheama la bucurie pentru ca tare ca moartea este iubirea!
    D D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>