Cele mai frumoase şi cele mai măreţe lucruri din viaţă încep, de cele mai multe ori, din joacă, din întâmplare, o ocazie oarecare, plecând de la unele lucruri simple cotidiene care de-odată devin diferite.

Viaţa e totdeauna mai mare şi mai frumoasă decât o gândeşte oricine. Toate trăirile noastre sunt interesate de ceea ce ne înconjoară, trupul nostru alege şi se adaptează, inima noastră caută, descoperă şi se lasă cucerită…Doar mai târziu intervine raţionalizarea, profunzimea noastră care să dea sens şi semnificaţie, să clarifice…

Pentru caracteristicile sale de exigenţă obligatorie, pentru forţa sa vitală ce e pusă în acţiune, pentru seriozitatea cu care copilul se angajează, jocul este un mijloc foarte puternic de educare de la cele mai mici vârste până la cele mai înaintate. Intră în acţiune educaţia fizică şi starea de bine a întregului corp prin alergări spontane potrivit exigenţelor fiecăruia, dar şi educarea inteligenţei şi facultăţilor acesteia. Mai întâi copilul învaţă să înţeleagă mecanismul de funcţionare a jocului şi ştie să participe, inteligenţa sa primeşte şi sugestii şi indicaţii cu privire la implicarea în joc. De asemenea e importantă inteligenţa, perceperea regulilor pe care un joc le are (să le inventeze, să le înţeleagă, să şi le amintească, să le aplice, să le îndrepte spre un scop, să judece modul unei posibile victorii…). Toate facultăţile inteligenţei deci, perceperea, judecata, memoria, fantezia, sunt puse în acţiune. Orice joc poate deveni o aventură minunată.

Jocul, tocmai pentru că este prima experienţă de viaţă este şi prima şcoală de virtute.

Aici sunt educate:

Voinţa: care se temperează în disciplina jocului, în efortul şi în sacrificiul care se cer, controlul de sine în concursuri, ascultarea faţă de comenzi, în subordonarea intereselor personale la cel de grup. Micul „egoist” are marea ocazie unei exigenţe de socializare şi de interacţiune directă socială. Copilul experimentează realităţile care sunt în afara familiei: colegi mai bogaţi sau mai săraci, cu obişnuinţe total diferite de ale sale. Toate aceste contraste sunt ocazii de mari îmbogăţiri spirituale, de experienţă, de completare. Loialitatea (sensul onoarei a cinstei, să considere inviolabile cuvântul şi promisiunile făcute, respectarea regulilor jocului…), unite cu iubirea jocului bun şi frumos, cu dragostea  (să joci în armonie cu întreaga echipă, să-i ajuţi pe cei mici şi lipsiţi de experienţă, să te sacrifici şi să ocupi uneori locul care dă mai puţină satisfacţie pentru ca să-i faci o plăcere colegului…) spiritul de iniţiativă şi curajul (să ştii să iei o decizie în câteva clipe, să înfrunţi o responsabilitate personală..) perseverenţa (să depăşeşti oboseala şi descurajarea…).

Oratoriul oferă ocazia şi devine loc de simpatii şi companie între copii şi tineri, dar în acelaşi timp, locul în care se împărtăşeşte , credinţa, cuvântul lui Dumnezeu, pasiuni comune sau dificultăţi comune.

O mica prezentare…