Duminică 8 Noiembrie (Duminica a XXXII-a de peste an)

Lecturi: 1Regi 17,10-16; Evrei 9,24-28; Marcu 12,38-44

Marcu 12,38-44

În învăţătura lui mai spunea: “Feriţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi şi să fie salutaţi prin pieţe, să ocupe primele locuri în sinagogi şi locurile de onoare la ospeţe. Ei mănâncă avutul văduvelor şi se prefac că se roagă îndelung. Ei vor primi o condamnare mai aspră”. Stând în faţa vistieriei, privea cum punea mulţimea banii în caseta pentru ofrande. Mulţi bogaţi puneau mult. A venit şi o văduvă săracă şi a pus două monede mici, câţiva bani. Atunci i-a chemat pe discipolii săi şi le-a zis: “Adevăr vă spun că văduva aceasta săracă a pus mai mult decât toţi cei care pun în caseta pentru ofrande pentru că toţi au pus din surplusul lor, ea însă, a pus din sărăcia ei totul, tot ce mai avea la viaţa ei”.

Meditează:

Anul liturgic este pe sfârşite; el se va încheia peste 2 săptămâni, cu sărbătoarea lui Cristos, Regele Universului. Pe sfârşite este şi Evanghelia lui Marcu pe care am meditat-o tot anul. Isus a ajuns între timp la Ierusalim şi se află în preajma patimii şi morţii sale. Spre deosebire de ceilalţi evanghelişti, Marcu încheie relatarea activităţii publice a lui Isus de dinainte de Pătimire cu un episod, în aparenţă nesemnificativ, dar care cuprinde în sine un puternic mesaj pe care Isus îl transmite ucenicilor săi în aceste penultime momente ale vieţii sale; este vorba exact de episodul pe care l-am ascultat astăzi.

Isus se afla în templul din Ierusalim. Nu trebuie să uităm că era în preajma Paştelui, deci acel loc sacru pentru iudei era în acele zile foarte frecventat de locuitorii oraşului, de autorităţi, de pelerini, de curioşi. Toţi aceştia intrau sau ieşeau din templu. Isus era acolo împreună cu apostolii, ca spectator şi comentator.

Trec mai întâi scribii, învăţaţii Legii, care participă şi la administraţia vieţii publice; sunt oameni importanţi. Nu poate Isus să nu comenteze pentru ultima oară atitudinea lor şi să-i avertizeze pe ucenicii săi în această privinţă. Practic, Isus le reproşează trei lucruri acestor învăţaţi: primul este vanitatea: “Feriţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi şi să fie salutaţi prin pieţe, să ocupe primele locuri în sinagogi şi locurile de onoare la ospeţe”. Cu alte cuvinte, sunt oameni care o fac pe-a grozavii, care se complac în cinstea pe care o primesc de la oamenii simpli. Al doilea lucru pe care li-l reproşează este lăcomia: „Ei mănâncă avutul văduvelor”; este vorba de exploatarea acelor persoane care erau cele mai dispreţuite şi neajutorate Israel. Văduvele nu se bucurau de nici o protecţie socială; erau persoane exploatate şi neajutorate (cum se întâmplă şi astăzi în cele mai multe cazuri). Şi al treilea lucru grav pe care îl reproşează Isus este ipocrizia: „se prefac că se roagă îndelung”; stau ore în şir în templu pentru a fi văzuţi de ceilalţi că se roagă, că sunt oamenii lui Dumnezeu, când de fapt este o relaţie absolut superficială cu El.

Isus îi pune în gardă pe ucenici cu privire la aceste lucruri şi implicit ne pune şi pe noi: vanitatea, lăcomia şi ipocrizia: trei non valori de care trebuie să ne ferim şi noi dacă vrem să-l urmăm pe Cristos aşa cum vrea el.

După acest prim episod, Isus se îndreaptă spre o altă încăpere a Templului care era numită sala visteriei, unde se adunau ofertele din partea credincioşilor destinate întreţinerii templului şi ajutorării săracilor. În această sală intră mai întâi bogaţii. Spune evanghelistul Marcu: „Mulţi bogaţi puneau mulţi bani”. Isus îi vede, dar nu-l impresionează deloc. Vine însă la un moment dat şi o văduvă săracă, o femeie din popor. Dă şi ea oferta ei: „a pus două monede mici, câţiva bănuţi”. Ne putem gândi la 2 monede de 50 de bani. Isus o vede şi pe ea şi îi cheamă repede pe ucenici în jurul său pentru că vrea să comenteze puţin acest gest: „Această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi ceilalţi”. Vă daţi seama că ucenicii au rămas uluiţi. Dar Isus explică: bogaţii, în aparenţă generoşi, au pus mult, dar au pus din surplusul lor, din banii de care nu mai aveau nevoie, în timp ce această văduvă săracă a pus tot ce avea, „strictul necesar”; pur şi simplu, mai mult nu putea da, a dat totul, tot ce avea; nu a mai rămas cu nimic, cu absolut nimic. Primii au dat mult, dar au mai rămas cu mult. Isus o laudă pe văduvă pentru încrederea ei în Dumnezeu: a dat totul, dar spera că Dumnezeu nu o va părăsi şi o va ajuta.

Iată modul de a gândi al lui Dumnezeu. Sunt două comportamente din care trebuie să alegem şi noi unul: a-ţi face o imagine bună în ochii celorlalţi oferind din ceea ce îţi prisoseşte, sau a prezenta în simplitate Domnului acel puţin pe care îl ai. Este o antiteză pe care ne-o aşază Isus în faţa ochilor noştri pentru a ne ajuta să alegem generozitatea sinceră şi ferită de vanitate. Mi-a plăcut în urmă cu câteva săptămâni de un enoriaş din Parohie. Era duminica misiunilor. Eram chemaţi să ajutăm pe acei creştini care o duc mai greu decât noi. A venit după Liturghie la birou şi a spus că vrea să dea şi el ceva pentru misiuni. A spus că nu a vrut să pună în colectă pentru că se uitau ceilalţi la el. A venit la birou şi a dat în ascuns. Mulţi oameni mari fac tocmai invers…

Oricum, să ştiţi că această lecţie pe care ne-o dă Cristos, se verifică şi astăzi. Eu sunt vicar, dar am auzit de multe ori de parohi că cei care susţin viaţa Bisericii nu sunt bogaţii, ci săracii, oamenii simpli. Un paroh din Italia după ce a terminat de construit o Biserică, a scris pe o placă de marmură: „Această biserică a fost construită cu sfaturile şi promisiunile bogaţilor şi cu ofertele săracilor”.

Pentru Isus problema nu este neapărat economică, iar mesajul pe care vrea să ni-l transmită nu este neapărat acela de a fi generoşi cu Biserica, ci ne avertizează că nu e important să fim mari în faţa oamenilor, ci mari în faţa sa. Nu este important să fim aplaudaţi de oameni, ci de Dumnezeu. Iar dacă vrem să fim mari în faţa lui Dumnezeu ni se cere o inimă generoasă, ni se cere simplitate şi sinceritate.

Dar mai este o problemă care merită puţin comentată. Isus indirect, se revoltă împotriva celor bogaţi, care aveau mult, pentru că au lăsat-o pe această văduvă să ajungă în această situaţie. Erau cu siguranţă oameni bogaţi care se lăfăiau în avutul lor. Cum a fost posibil atunci ca această văduvă să ajungă în această situaţie? La fel se întâmplă şi astăzi: sunt persoane sărace care suferă, dar sunt şi bogaţi care cheltuie în neştire fără a privi la cei săraci din jurul lor. Este aceasta o atenţionare pe care ne-o adresează Cristos de a fi mai sensibili faţă de nevoile celor din jurul nostru. Nu trebuie să mai vedem şi astăzi persoane care vin la templu şi pun ultimii bănuţi, ca o ultimă speranţă înainte de a muri.

Iată cât de bogat este conţinutul Evangheliei pe care am ascultat-o astăzi: să ne ferim de vanitate, de lăcomie, de ipocrizie. Să dăm dovadă de simplitate, de sinceritate şi multă încredere în ajutorul pe care ni-l oferă Dumnezeu. Să nu lăsăm persoanele aflate în dificultate să sufere din cauza neajunsurilor, ci să le întindem o mână de ajutor. Să nu risipim ceea ce ar putea salva un om chiar de la moarte. Să-i cerem astăzi Domnului să ne ajute să punem în practică această învăţătură pe care ne-a transmis-o astăzi.

Pr. Vasile Petrişor

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>