Hramul Comunității Noastre

“Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm, căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!” Cu aceste cuvinte a început sfânta Liturghie a hramului Parohiei noastre, “Înălţarea Sfintei Cruci”, din Bacău, duminică, 13 septembrie 2015.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de fostul părinte paroh, Eugen Budău, împreună cu 19 preoţi invitaţi la aceasta sărbătoare. Credincioşii s-au adunat în număr mare cu bucurie în suflet pentru a medita, conduşi de cuvântul Domnul, misterul Citeste mai mult

Mini – Gref 2015

În perioada 31 August – 5 Septembrie a avut loc  mult-așteptatul Mini – Gref. În această perioadă copiii  s-au jucat multe jocuri interesante și au învățat ce înseamnă să comunici într-o echipă. În fiecare zi începeam prin dans pentru a ne trezi mai bine, apoi urmau jocurile pe echipe. Acestea trebuiau să fie alese bine deoarece față de Gref, acum grupele aveau copiii de toate vârstele. La sfârșitul programului, se Citeste mai mult